“Slujitorul de altar conferenţiază cu eleganţă despre Hristos. Argumentele teoretice, frazele rostite cu o preţiozitate academică se ridică spre cer precum nişte baloane frumos colorate. Doar faptele mai lipsesc. Tainele Sfinte sunt administrate cu o măiestrie demnă de arta managerială a marilor companii şi produc bunăstare materială.

Noi, credincioşii, suntem căldicei, aplaudăm sau lăcrimăm de la galerie, ne lasăm diluaţi de o atmosferă de telenovelă sud-americană şi ne simţim bine. Un „bine” în care Hristos este doar un fel de scuză permanentă pentru greşelile noastre, relaţia cu El fiind pretextul obţinerii confortului psihic şi nu prilej de desăvârşire duhovnicească. Hristos, Biserica, Tainele, preotul, sărbătorile creştine sunt aşezate în vitrina sufletului nostru precum nişte bibelouri ieftine. Lucitoare, să se minuneze vecinii de ele, împietrite şi prăfuite în spatele unui geam. Se apropie Crăciunul, se apropie Sfintele Paşti, atunci ne amintim de bibelouri şi le curăţăm un pic, le punem mai în faţă, să le vadă lumea. Biată omenire…


(…) Când suntem ghiftuiţi de bunăstare, când suntem plini de „eul” orgolios, sărutul pe care îl dăm lui Hristos ni se pare tot aşa de dulce. Am dat obolul celor câteva zeci de minute petrecute prin curtea bisericii în aşteptarea strigătului „Veniţi de luaţi Lumină!” şi credem că ne-am făcut datoria. Ne călcăm în picioare să răpim Lumina asta pe care nu o mai simţim în suflet şi gata! L-am sărutat pe Hristos! Până la Crăciun ne ajunge…


Sărutul lui Iuda se multiplică pe buzele noastre, buzele celor căldicei. Efectele se propagă în progresie geometrică. Întunericul are puterea să ne transforme. Superficialitatea credinţei noastre, această sărutare păcătoasă pe care o aşezăm pe obrazul de icoane al lui Dumnezeu, ne face să fim precum trădătorul Iuda.


Însă, grozăvia nu se opreşte aici. Rătăcirile ne determină să fim crucificatori. Răul făcut semenilor, furtul care provoacă sărăcia poporului, minciuna care rătăceşte suflete, fariseismul care sminteşte stăpânind peste negoţul cu veşnicia, autoîndumnezeirea, suprema rătăcire care proclamă pe om centrul universului, toată această beznă ne dă chipul şi fapta evreilor din vechime care L-au dat pe Hristos pentru a fi bătut în cuie, pe crucea Golgotei.


E miercuri astăzi. Ziua trădării, ziua întunericului… Doar o zi pentru că în veşnicie „Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a biruit-o!” (Ioan I,5)”.
(articol extras de pe www.razbointrucuvant.ro)

Trist, dar cu totul adevarat din punctul meu de vedere.

Inca o data tin sa preciz ca am postat acest articol din cauza impactului care a avut asupra mea..iar nu drept judecata intre noi..:)

O sa redau un text care zic eu se potriveste perfect cu tema subiectul:

În fiecare zi e Vineri, fraţilor!

Trăim fiecare zi din viaţa noastră rostind cu buzele credinţa noastră şi… cam atât. Dovadă stau faptele noastre de fiecare zi: neiertările, certurile, clevetirile, desfrânările de toate felurile. Ne risipim în toată ziua printre firele de nisip şi prin norii cerului. Suntem rătăciţi şi orbi! Spunem despre noi că suntem creştini, dar bisericile noastre sunt mai mult goale. Procentele referitoare la cei ce caută biserica parohială sunt cutremurătoare. Nu sunt nici măcar 10% din cei botezaţi.

Preferăm în schimb grătarul la malul apei (sau iarbă verde, fără apă!) şi berea cât de rece. Vrem la mare şi la munte. Căutăm oare pe Dumnezeu printre firele de nisip de la malul mării? Sau poate în ceaţa (norul) de la munte? Numărăm firele de nisip degeaba şi orbecăim prin nori.
Peste săptămână, uităm că înainte de sâmbătă e vineri. Problema este că viaţa noastră de creştini se desfăşoară ca şi cum e mereu sâmbătă şi niciodată vineri sau duminică. Cum să reuşim a ne veseli cu adevărat duminica dacă nu înţelegem „întristarea” zilei de vineri? Putem noi oare să înţelegem ce e dulceaţa dacă nu ştim ce e fierea? Nu uităm oare că Învierea vine după Răstignire? Iar astăzi e Vineri, fraţilor! Faptele noastre arată că e Vineri! Faptele noastre-L răstignesc zi de zi pe Mântuitorul nostru. Nici bucuriile noastre însă nu sunt cele care trebuie să fie, că nu facem grătarul pentru Înviere, ci pentru poftele noastre. Nu bem bere şi nu prăjim peşte cu gândul la peştele cu care-i aştepta Iisus cel Înviat pe malul apei pe Sfinţii Apostoli. Noi suntem cei care-L urcăm pe Hristos pe cruce şi, când ne spune că-i este sete, noi suntem cei care-I dăm oţet şi fiere. Dar noi facem asta nu numai vineri, ci o facem şi-n ziua Învierii. Batem cuiele în mâinile Lui chiar şi în ziua când El biruie pentru noi moartea şi ne ridică din păcat. Trăim din nefericire o zi de vineri ce nu se mai sfârşeşte şi nici măcar nu realizăm asta.
De ce nu reuşim însă să ne bucurăm de înviere? De ce nu vrem să ne bucurăm de Înviere? Nu cumva nu vrem să-L dăm jos pe Hristos de pe Cruce? Nu cumva nu vrem să-L aşezăm în mormânt? Credinţa noastră şubredă e arătată de această teamă a noastră. Ştim că dacă-L dăm jos de pe Cruce şi-L aşezăm în mormânt, noi suntem cei care trebuie să-i luăm locul. Am vrea să-L urmăm în Înviere, dar fără să-L urmăm pe Cruce şi-n mormânt! Teama noastră ne ţine permanent departe de Bucuria cea Mare. Nu avem însă cum să învingem, de vreme ce nici nu vrem să începem războiul. Hristos ne îndeamnă la luptă („Îndrăzniţi! Eu am biruit…!”) iar noi ne declarăm invalizi cu speranţa că o să fim scutiţi de această luptă. Problema este însă că suntem pe acelaşi front cu toţii şi duşmanul nu cruţă pe niciunul din noi. Iar Hristos nu poate să ne ajute pentru simplul motiv că…. nu vrem să-L dăm jos de pe Cruce. Trebuie să înţelegem, până nu e prea târziu , că nu putem evita Crucea, orice am face. Fie ne răstignim (păcatele, poftele) acum, fie o să fim răstigniţi în veşnicie!
Pr. Marius Demeter
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 56 – septembrie 2011
Sursa:http://ortodoxiesaumoarte.wordpress.com

După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:


În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.


Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’ “

Foarte frumos Gaby. Foarte frumos.
Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea darul vederii propriilor pacate si patimi. Cel mai minunat dar, cel mare mare dar spunea Par. Sofronie urmas pe linia Sf. Siluan Athonitul de la Man. Sf. Ioan Botezatorul din Essex este darul vederii propriilor pacate.

vreau sa spun si eu ceva sf Ioan Scararu spune' asa sa va rugati "Doamne ,alunga norul patimilor mele " mereu sa spunem aceasta rugaciune cine nu are patimi acela este desavarsit. Toti avem cate o patima dar trebuie sa cercetam sa vedem care este cea mai mare si impotriva aceleia sa incepem lupta bineinteles cu ajutorul lui Dumnezeu .Caci fara ajutorul lui nu putem face nimic .Cred ca este o ocazire perfecta acuma ca sa va scriu o rugaciune a Pr Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase ,ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi,ca cine stie din ce nimicuri,mare vrajba am sa fac si astfel tinand la mine sa Te pierd pe Tine.Doamne Iisuse Hristoase ,ajuta-mi ca rug Preasfantului Tau nume sa-mi lc in minte mai mult decat fulgerul pe cer,ca nici umbra gandurilor mele sa nu ma intunece ,caci,iata pacatuiesc in tot ceasul. Doamne cel ce vii in taina intre oamenii,ai mila de noi,ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.Patimile au pus tina pe ochii mintii,uitarea s-a intarit in noi ca un zid,impietrind in noi inimile noastre si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem bolnav,flamand si fara haina ,asa risipind in desert zilele noastre,umbriti si dosaditi pana la pamant. Doamne ,cel ce vii intre oamenii in taina ,ai mila de noi si pune foc temnitei,aprinde dragostea in inimile noastre ,arde spinii patimilor noastre si fa lumina sufletelor noastre .doamne ,cel ce vii in taina intre oamenii,ai mila de noi,vino si te salasluieste impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant.Caci Duhul Sfant se roaga ptr noi cu suspine negraite ,cand graiul si mintea raman neputincioase.Doamne,cel ce vii in taina ,ai mila de noi,caci nu ne dam seama cat santem de nedesavarsiti si cat esti de aproape de sufletele noastre si cat ne departam noi prin pacatele noastre .Ci lumineaza lumina Ta peste noi,ca sa vedem lumina prin ochii Tai,sa traim in veci prin viata Ta.. Lumina si bucuria noastra , slava tie ! Amin.