Sunt multe lucruri pe care inca nu le stim, de exemplu eu nu stiam ca relatiile intre soti sunt permise doar in anumite zile .Ma mai intrebam in trecut de ce oamenii se casatoresc in biserica pentru a doua oara(a doua casnicie),cum e posibil acest lucru daca la prima casatorie stim ca ce leaga Dumnezeu ramane legat atat in cer cat si pe pamant,cum poate sa fie o persoana legata de doau persoane?Sunt multe de spus si aici....

ai dreptate flore, si eu am multe intrebari....sper sa gasesc raspunsuri.
si as mai vrea sa stiu, voi purtati lucruri sfintite, cruciulite, matanii, le purtati tot timpul sau cand faceti anumite lucruri le dati jos?poate sunt niste intrebari ridicole dar pe mine mai intereseaza sa stiu si parerea altora.

Eu in afara de verigheta nu mai port nimic.Candela ce arde aproape tot timpul,cand e de prostii nu o aprind.Rugaciunile mi le fac in fiecare seara.
Ca sa fiu sincera mie nu-mi mai arde de nici un sex.

dragostea intre soti(sex) e ceva normal, chiar daca cred in Dumnezeu si il port in suflet, nu pot sa spun ca renunt la lucrurile astea, in limita bunului simt bineinteles.
si eu ma rog, si sotul meu se roaga, ne dorim unul pe celalalt, nu stiu daca e pacat, dar asta simtim si asta spun.

..Iisus le-a zis: ...
"De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa.
Si vor fi amandoi un trup; asa ca nu mai sunt doi, ci un trup.
Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu mai desparta."
Evanghelia lui Marcu, capitol 10

Cea mai mare datorie pe care o aveti voi cei casatoriti, asta este: sa aveti mare grija cum va cresteti copiii. Daca in familie, cat ai copilul acasa in cei sapte ani, nu te-ai grijit sa-l inveti rugaciuni, sa faca cruce, sa stie Tatal nostru, Crezul, sa-l duci la biserica, sa stie ce inseamna post, sa stie ce inseamna pacat, sa se fereasca de pacat, atunci cresc niste bestii, niste fiare. Vai si amar de lumea asta!

Sa nu credeti dumneavoastra ca-i gluma. Copilul, daca nu stie ce-i pacatul, ce-i rusinea, ce-i ascultarea de parinti, devine o fiara.
Pr. Arsenie Papacioc

Nunta este radacina firii omenesti si daca radacina a pornit prost si-i salbatica si stricata - ca s-au luat doi care sunt satui, femeia de barbat si barbatul de femeie -, de la inceput rele sunt si ramurile. Sa nu asteptati fericire in casatorie sau liniste sau impacare sau avere sau cinste, ci blestem, sfada, saracie, boala si toate rautatile care vin din necinstirea Tainei Nuntii.
... De aceea se strica toata societatea si toate familiile, din cauza ca nu se tine randuiala lui Hristos la nunti. Iar nunta, in loc sa fie taina mare, cum zice marele Apostol Pavel, este o amaraciune si o salbaticie a firii omenesti.
Care din crestini au frica lui Dumnezeu si vor auzi aceste cuvinte si vor pazi cu sfintenie aceste randuieli canonice lasate de Biserica lui Hristos, aceia vor avea cei mai fericiti copii pe lume, cei mai sanatosi, cei mai cuminti, cei mai talentati si, totodata, aceasta familie va avea cinste si de la oameni si de la Dumnezeu si va fi pilda de urmat in familie, in societate, in tara si oriunde.

Sa va ajute Dumnezeu sa tineti cu mare tarie la aceste randuieli, daca vreti sa fiti crestini buni, cetateni buni ai tarii si oameni de mare folos ai Bisericii lui Hristos. Prin acesti oameni, daca se vor respecta aceste reguli, va trai si tara, va trai si Biserica, si Duhul lui Dumnezeu le va fi in ajutor in veacul de acum si in cel viitor. Amin.
...
Cel mai mare pacat al credinciosilor casatoriti este avortul, uciderea de copii si al doilea asemenea acestuia este desfranarea ( adulterul ). Indemn pe toti credinciosii Bisericii Ortodoxe sa se fereasca de aceste doua prea mari pacate, iar daca le-au facut, cu voie sau fara voie, sa se marturiseasca la duhovnic cu mare cainta, sa primeasca canon cu cainta pentru ele si asa, cu mila lui Dumnezeu, sa-si mantuiasca sufletele lor. Sa-L rugam pe Mantuitorul Hristos Care S-a facut prunc pentru noi sa pazeasca casele credinciosilor nostri si pamantul romanesc de aceste doua prea cumplite pacate strigatoare la cer, care aduc mania Domnului peste noi toti si osanda vesnica.
Pr. Cleopa
http://www.cetatea-crestina.org/familia/

Asa e....

Cea dintai familie s-a intemeiat in rai, avand ca preot si martor pe insusi Dumnezeu. "Si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul" (Fac. 1, 27-28).

Care sunt insusirile familiei crestine?
Insusirile familiei crestine se desprind din invatatura sfintei Biserici despre casatorie si sunt:

1) Unitatea si egalitatea. Familia trebuie sa fie intemeiata prin legatura dintre un singur barbat si o singura femeie. "Fiecare (barbat) sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau" (I Cor. 7, 2). Sfanta noastra Biserica nu ingaduie legatura dintre barbat si mai multe femei, caci aceasta injoseste femeia. in familia crestina femeia este sotie, adica tovarasa de viata si impreuna-lucratoare cu barbatul, in toate. Crestinismul a ridicat femeia din starea de injosire fata de barbat, in care se gasea mai inainte, si a asezat-o in toata vrednicia ei de fiinta creata "dupa chipul lui Dumnezeu", precum spune Sfantul Apostol Pavel: "Nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus" (Gal. 3, 28). Astfel, crestinismul a aratat pentru prima data ca femeii i se cuvine aceeasi pretuire ca si barbatului. Numai mult mai tarziu, oranduielile omenesti i-au recunoscut si ele femeii drepturi si indreptatiri alaturi de barbat.

2) Dragostea si buna invoire dintre soti. Cand sila, sau alte pricini, ca de exemplu averea, duc la intemeierea unei familii, atunci rareori traiul intre soti este fericit.

3) Curatia. Sotii sa nu fie in apropiata inrudire trupeasca si sufleteasca. Prin canoanele sale, sfanta noastra Biserica a stabilit gradele de rudenie, care fac cu neputinta incheierea casatoriei.

4) Sfintenia. Familia trebuie sa fie binecuvantata prin Taina Sfintei Cununii. Sfantul Apostol Pavel numeste casatoria, prin care se infiinteaza familia, Taina mare, dar nu altfel, ci numai daca ea este intemeiata in Hristos si in Biserica (Efes. 5, 32). Pentru insemnatatea pe care familia o are in viata de obste, binecuvantarea dumnezeiasca este de neaparata trebuinta.

5) Trainicia. Casatoria sa fie pentru toata viata, caci: "Ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Matei 19, 6). Iar Sfantul Apostol Pavel spune: "Celor ce sunt casatoriti le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia sa nu se desparta de barbat. Iar daca s-a despartit, sa ramana nemaritata sau sa se impace cu barbatul sau; tot asa, barbatul sa nu-si lase femeia" (I Cor. 7, 10-11). In afara de moartea trupeasca,. sfanta Biserica ingaduie desfacerea legaturii dintre soti (divortul) numai din pricini morale asemanatoare mortii trupesti, cum sunt: necredinciosia (adulterul), sau alte legaturi trupesti neingaduite (Matei 19, 9). Sfanta noastra Biserica ingaduie recasatorirea sotilor vaduvi....
http://referat.clopotel.ro/Familia_Crestina-14710.html

In zilele noastre nu se mai respecta mai nimic.

Femeia să nu aibă nimic mai de preţ decât bărbatul ei, iar bărbatul să nu aibă nimic mai de dorit decât femeia sa.

Înţelegerea dintre femeie şi bărbat ţine viaţa noastră, a tuturor. Ea ţine lumea toată. După cum dacă se clatină temeliile se dărâmă toată casa, tot aşa, dacă se răvăşesc căsniciile, se strică toată viaţa noastră.

Să-ţi explic. Lumea e făcută din cetăţi; cetăţile din case; casele din bărbaţi şi din femei. Dacă intră ceartă între bărbat şi femeie, a intrat cearta în case; iar dacă sunt tulburate casele, atunci se tulbură şi cetăţile; iar dacă cetăţile sunt frământate, atunci, neapărat, întreaga lume e plină de tulburare, de război şi de ceartă.

De aceea, Dumnezeu are multă grijă de bunăstarea căsniciilor; de aceea, nu-i lasă pe bărbaţi să-şi părăsească femeile “decât numai pentru pricină de desfrânare”( Matei 5, 32; 19, 9).

- Ce să fac, mi se poate spune, dacă femeia e certăreaţă, cheltuitoare, dornică de lux, dacă are şi alte nenumărate cusururi?

- Îndură-le pe toate curajos! N-o lăsa din pricina cusururilor ei, ci îndreaptă-i defectele toate. De aceea eşti capul ei(Efes. 5, 23), ca să ştii să-i vindeci trupul. Trupul nostru nu-l despărţim de cap, oricât de multe răni ar avea! Să nu despărţim, dar, de noi nici pe femeia noastră! Ea ne este trupul nostru! De aceea şi spune fericitul Pavel: “Aşa sunt datori să-şi iubească bărbaţii femeile lor, ca şi trupurile lor” (Efes. 5, 28).

Femeile, la rândul lor, au aceeaşi lege fată de noi: “Iubeşte-ti bărbatul, femeie, cum îti iubeşti capul! Cum îti cinsteşti capul, aşa să-ti cinsteşti bărbatul!”.

Nu stărui în zadar asupra acestui lucru! Ştim câte bunătăţi vin în casă când femeia se uneşte cu bărbatul!

Ştim câte rele vin în casă când nu se înţeleg între ei.

Când bărbatul şi femeia se ceartă între ei, nu-i poate bucura nimic: nici bogăţia, nici copiii buni, nici mulţimea de copii, nici funcţiile înalte, nici puterea, nici slava sau cinstea, nici petrecerile şi luxul, nici altă bunăstare!

Înainte de toate celelalte, aceasta să o căutăm! Are femeia ta vreun cusur? Fă ce a făcut Isaac! Roagă-te lui Dumnezeu!

Dacă el a îndreptat, prin stăruinţa în rugăciune, beteşugul firii, cu mult mai mult noi vom putea îndrepta cusururile voinţei rugând necontenit pe Dumnezeu.

Când Dumnezeu te va vedea că stărui de dragul legii Lui, că rabzi cu vitejie păcatele femeii, te va ajuta în învăţătura ce o dai ei, şi-ţi va da răsplată pentru răbdarea ta. “Pentru că ce ştii, bărbate, spune Pavel, dacă-ţi vei mântui femeia? Sau ce ştii, femeie, dacă-ti vei mântui bărbatul?”( 1 Cor. 7, 16)

“Nu-ţi pierde curajul, îţi spune Pavel, nu deznădăjdui!”. Se poate întâmpla să o mântui! De nu se îndreaptă, tu n-ai pierdut răsplata răbdării, dar dacă o laşi, ai păcătuit, căci ai călcat legea şi eşti osândit de Dumnezeu pentru adulter.

“Oricine îşi iasă femeia lui, spune Domnul, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter”( Matei 5, 32).

Adesea, poţi lua o femeie mai rea ca cea dintâi, şi ai săvârşit păcatul fără să capeţi linişte.

Dar chiar dacă iei o femeie mai bună, aceasta de a doua nu-ţi dă desăvârşită plăcere, din pricina lăsării femeii celei dintâi, care ţi se socoteşte adulter.

Că adulter e lăsarea femeii dintâi.

Deci, când vezi că dai de un necaz, fie în căsnicie, fie în celelalte treburi, roagă-L pe Dumnezeu.

Rugăciunea e singura dezlegare, cea mai bună, a necazurilor ce ni se întâmplă. Puternică este arma rugăciunii! Am spus aceasta adeseori, o spun şi acum, şi nu voi înceta s-o spun. De eşti păcătos, uită-te la vameş; n-a fost îndepărtat, ci i s-au iertat atâta amar de păcate!( Luca 18, 9-l4)

Vrei să cunoşti câtă putere are rugăciunea? Iată, prietenia cu Dumnezeu nu săvârşeşte atâtea câte săvârşeşte rugăciunea! Nu-i cuvântul meu! N-aş îndrăzni să-mi spun părerea mea într-un lucru atât de însemnat. Ascultă Scriptura! Ea îţi spune că ceea ce n-a putut prietenia a putut rugăciunea. “Care din voi, spune Hristos, având un prieten, de se va duce la el şi-i va zice: “Dă-mi împrumut trei pâini…,” dar acela, răspunzând, îi va zice lui: “Uşa e închisă, copiii îmi sunt în pat; nu-mi da de osteneală”… Zic vouă: Chiar dacă nu-i va da pentru că i-e prieten, îi va da, pentru îndrăzneala lui, cât îi trebuie”( Luca 11, 5-8).

Ai văzut că ceea ce n-a putut prietenia a putut stăruinţa?

Şi ca să nu socoteşti că din pricina aceasta a reuşit, că-i era prieten, Hristos a spus: “Chiar dacă nu-i va da pentru că i-e prieten, îi va da pentru îndrăzneala lui”. Chiar dacă prietenia nu va face acest lucru, spune Hristos, va face stăruinţa ceea ce n-a făcut prietenia.

- De unde ştim aceasta?

- De la vameş. Vameşul n-a fost prieten cu Dumnezeu, dar I-a ajuns prieten. Deci, chiar dacă eşti duşmanul lui Dumnezeu, prin stăruinţă Îi ajungi prieten. Iat-o şi pe canaaneancă. Ascultă ce-i spune Hristos! “Nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o dai câinilor!”( Matei 15, 26).

- Şi cum a făcut aceasta dacă nu este bine?

- Prin stăruinţă, femeia a făcut ca acesta să fie un bine, ca să afli că prin stăruinţă ajungem vrednici de ceea ce nu suntem vrednici.

Am spus totul ca să nu zici: “Sunt păcătos, nu am îndrăznire, nu pot să mă rog!”. Acela are îndrăznire, care socoate că nu are îndrăznire; cel ce socoate că are îndrăznire a pierdut îndrăznirea, ca fariseul; iar cel care se socoate fără îndrăznire şi lepădat de Dumnezeu, acela, mai cu seamă, va fi ascultat, ca vameşul. Vezi câte pilde ai! Pe canaaneeancă, pe vameş, pe tâlharul de pe cruce (Luca 23, 40-43), pe prietenul din pildă, care a cerut trei pâini, pe care nu le-a dobândit atât pentru prietenie cât pentru stăruinţă. Fiecare dintre aceştia, dacă ar fi spus: “Sunt păcătos, mi-e ruşine, aşa că nu trebuie să mă duc să mă rog”, n-ar fi dobândit nimic. Dar pentru că fiecare din ei nu s-a uitat la mărimea păcatelor lor, ci la bogăţia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a îndrăznit, a prins curaj, şi, deşi era păcătos, a cerut mai mult decât merita, şi fiecare a dobândit ceea ce a voit.

De toate acestea să ne aducem aminte şi să le păstrăm în inimă. Să ne rugăm necontenit cu mintea trează, cu îndrăznire, cu bune nădejdi, cu multă râvnă. Cu câtă râvnă se roagă alţii împotriva duşmanilor lor, cu tot atâta râvnă să ne rugăm noi şi pentru duşmani, şi pentru fraţii noştri, şi vom dobândi negreşit toate cele de folos. Iubitor de oameni este Cel ce dă, şi nu dorim noi să luăm cât doreşte El să ne dea.

Ştiindu-le dar pe acestea toate, să nu ne descurajăm de mântuirea noastră, chiar dacă am fi ajuns la nivelul cel mai de jos al răutăţii, ci să ne apropiem de Dumnezeu cu bună nădejde, fiind încredinţaţi că negreşit vom dobândi ce cerem de ne rugăm după legile puse de EI. “Celui ce poate să facă toate mai presus decât cerem sau gândim”( Efes. 3, 20), lui Hristos, Împăratul a toate. Dumnezeul nostru, I se cuvin toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Celui fără de început şi Prea Sfântului şi de-viaţă-făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
http://tainacasatoriei.wordpress.com/2008/02/21/intelegerea-dintre-femeie-si-barbat-tine-viata-noastra-a-tuturor-ea-tine-lumea-toata/

– Părinte, dar femeia este slugă, să îl asculte pe bărbat? l-a întrebat odată o femeie pe părintele Ioan.
- Nu e slugă. Îl ascultă în cele bune, tocmai pentru că Dumnezeu a lăsat ca bărbatul să fie cap femeii. Dar bărbatul credincios, nu necredincios. Că cel necredincios nu este în stare să se conducă nici pe sine pe drumul cel bun. Si ascultarea merge până la păcat: dacă bărbatul îi spune femeii să avorteze un copil, bineînteles că femeia trebuie să pună ascultarea de Dumnezeu mai presus decât ascultarea de bărbat.
Într-o familie crestină, însă, nu ascultă numai femeia de bărbat, ci si bărbatul de femeie. Bărbatul nu e un general care dă ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfătuiesc si, nu de putine ori, femeia, fiind mai practică, găseste solutia mai bună.
- E mai simplu totusi pentru bărbat, îi spune: fă curat, sterge geamurile, fă mâncare, spală copiii…
- Treaba asta cu femeia care se ocupă de gospodărie e valabilă numai atunci când bărbatul aduce atâtia bani în casă încât femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, când femeia lucrează cot la cot cu bărbatul ei si vine acasă frântă de oboseală, ar fi anormal ca ea să trudească, iar bărbatul să o privească, relaxându-se. Si nici când femeia stă acasă bărbatul nu trebuie să lase toată povara pe umerii ei. Iată un caz: un bărbat a venit acasă de la serviciu frânt de oboseală si a vrut să se culce. Sotia lui era studentă. Stiind că dacă îi va spune că a doua zi trebuie să predea lucrarea, sotul va rămâne să o ajute, s-au dus să se culce. După ce sotul a adormit, ea a început să bată la masină ultimul capitol din lucrare. Pentru că uitase să închidă usa la dormitor, sotul a auzit zgomotul si a venit lângă ea, să o ajute. A uitat de oboseală si a venit trecând cu vederea faptul că a doua zi si el avea mult de lucru. A stat cu ea toată noaptea. Fără ajutorul lui, risca să nu termine la timp. Dar, pentru că el stia să folosească toate degetele la scris, datorită lui a doua zi a predat lucrarea. Această întâmplare pare banală, dar nu e deloc asa. La dragostea sotiei care a vrut să îsi crute sotul, acesta a răspuns cu si mai multă dragoste. Putea să rămână în pat, să se odihnească. Dar nu a făcut-o. S-a ostenit, si Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevointă.

Un iconar pe nume Andrei, căruia sotia îi născuse cel de-al patrulea copil, a fost ispitit de deznădejde deoarece în casă se auzeau tot timpul plânsete de copil. Si l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Oare nu cumva trebuie să renunt la icoane si să îmi găsesc o altă ocupatie?
Părintele însă i-a zis:
- Chiar dacă înainte de a avea copii lucrai mai mult, si te nevoiai mai mult, totusi Dumnezeu vede cât de greu îti este si îti va socoti răbdarea ca pe o nevointă.
Ascultând acest sfat, iconarul a sporit în răbdare. Iar Dumnezeu i-a dat mai multă liniste si mai mult spor decât avea mai înainte.

O femeie pe care bărbatul o bătea aproape în fiecare zi s-a dus la părintele Ioan pentru sfat:
- Ce să fac, părinte?
- Înainte femeile îsi răbdau bărbatii si, pentru jertfa lor, Dumnezeu îi îndrepta si pe acestia. Aveau plată îndoită. Astăzi, în loc să îsi ajute bărbatii să se îndrepte, femeile îi înfundă si mai rău în mocirlă. Gândeste-te singură ce vrei să primesti si fă cele ce trebuie pentru aceasta.

Într-o seară, venind obosit de la serviciu, bărbatul a mâncat si s-a dus să se culce. Din neatentie, a lăsat apa deschisă la robinetul de la baie, si apa a început să curgă pe jos. Auzind cum picură, sotia a intrat si a oprit apa. A vrut să îl trezească pe sot, ca să se învete minte si altădată să fie mai atent. Dar i s-a făcut milă de el, si a strâns apa singură.
S-a suit în pat, dar nu putea să doarmă de supărare. Era a treia oară când găsea robinetul deschis. Se tot gândea dacă nu era mai bine să îl mustre totusi. Dar, când la lumina palidă a lunii îi vedea chipul obosit, supărarea îi trecea. De sapte ori a vrut să îl trezească, si de sapte ori si-a înfrânat mânia. Si pentru aceasta a primit plată de la Dumnezeu.

A spus odată un crestin:
- Nu se poate ca sotul să aibă grijă numai de sporirea sa duhovnicească si să nu se preocupe si de sporirea sotiei sale si a copiilor săi. Cine se ocupă numai de sine, în loc să urce, coboară. Iar cine se ocupă de familie, în loc să coboare, urcă.

Doi soti s-au spovedit duhovnicului lor.
- Nu este bine, îi spuse părintele sotului. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup.
- Cum adică, părinte?
- Adică înainte dragostea voastră tinea în frâu trupul, tineati posturile, chiar dacă uneori mai făceati si exceptii. Dar reuseati să fiti stăpâni ai trupurilor voastre. Pe când acum, după ce ati slăbit atentia în războiul duhovnicesc si v-ati uitat si la filme care v-au stârnit pofta trupească, nu vă mai înfrânati deloc. A ajuns trupul să fie stăpânul dragostei voastre. Nu mai sunteti în stare să vă înfrânati. Si nu e normal să fie asa. Dragostea trupească trebuie să se lase condusă de suflet. Nu trebuie ca sufletul să fie înrobit de poftele trupesti. Sunteti crestini, nu păgâni, nu?

O femeie a venit la duhovnicul ei:
- Părinte, sotul meu mi-a spus aseară că m-a înselat cu o colegă de serviciu. I-am spus că nu vreau să mai locuiesc cu el, că vreau să plec la mama mea.
- Îi pare rău pentru ce a făcut?
- Da, îi pare. Doar el mi-a spus, că mie nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. Dar nu vreau să îl iert. Nu meritam asa ceva. O să divortez.
Duhovnicul încercă să o convingă să renunte la hotărârea ei, dar nu reusi. Îi spuse:
- Stai în genunchi să îti citesc rugăciunea pentru divort.
Femeie îngenunche si, spre mirarea ei, îl auzi pe duhovnic spunând o rugăciune ciudată: "Doamne, ne-am săturat să facem voia Ta, să tinem poruncile Tale. Nu ne ierta nouă greselile noastre, că nici noi nu iertăm gresitilor nostri".
- Părinte, dar ce rugăciune este asta? Eu vreau să mă ierte Dumnezeu.
- Nu se poate.
- De ce nu se poate?
- Dacă tu nu îl ierti pe cel care ti-a gresit, dacă tu nu îti ierti sotul, cum vrei să te ierte pe tine Dumnezeu?
Întelegându-si greseala, sotia îsi sună sotul de la telefonul din fata bisericii.
- M-am răzgândit, nu mai divortez. Îmi e foarte greu să te iert, dar te iert.
Sotul s-a bucurat foarte mult auzind aceasta. O iubea pe sotie si nu îsi putea da seama cum acceptase să o însele. Ridicându-se din păcat, i-a fost credincios sotiei sale până la sfârsitul vietii.

Două studente, care erau prietene bune, duceau o viată de desfrâu. Fiecare dintre ele avea câte doi sau trei iubiti. La un moment dat, din rânduiala lui Dumnezeu, fetele s-au apropiat de Biserică. S-au spovedit si au început să ducă o viată curată. Nu după multă vreme s-au măritat.
La câtiva ani după aceea, în timp ce vorbeau la telefon, una a întrebat-o pe cealaltă:
- Tu ce faci ca Dumnezeu să aibă grijă de familia ta?
- Eu, de când m-am măritat, nu mi-am înselat niciodată sotul. Desi am avut de două ori ispite mari, am rezistat. Asta mi s-a părut cel mai important lucru: să nu îl însel. Tu ce ai făcut?
- Nici eu nu l-am înselat pe al meu, desi am avut si eu ispite. Chiar seful meu mă tot ispitea la un moment dat. Dar i-am rezistat. Mai mult decât atât, însă, am încercat să nu îl supăr pe sotul meu cu nimic. Încerc ca în fiecare zi să îl bucur cu prezenta mea.
- Cred că esti mai câstigată decât mine.
- Important este telul pe care îl fixezi. Dacă îti canalizezi toată energia numai ca să nu îl înseli, vei rămâne numai cu atât. Si doar nu e acesta singurul scop al familiei, ca sotii să nu se însele unul pe celălalt.

Nasa îi spuse tinerei mirese:
- De când m-am măritat, nu m-am culcat niciodată fiind mânioasă pe sotul meu, dacă se întâmpla să mă supere, ci întotdeauna încercam să îl iert mai întâi, ca să nu apuce supărarea să prindă rădăcini în inima mea. Si, dacă îl supăram eu cu ceva, niciodată nu îl lăsam să se culce fără să îl rog să mă ierte. Chiar dacă mă ierta pe loc, sau chiar dacă mă ierta a doua zi, nici o supărare nu a tinut mai multe zile. Nu a fost întotdeauna usor să îl iertăm pe celălalt, căci amândoi suntem încăpătânati, dar am reusit.

Un bărbat veni la duhovnicul său să se plângă:
- Părinte, nu o mai suport. Îi merge gura toată ziua. Că aia nu-i bine, că aia nu-i bine. Că de ce nu câstig mai multi bani. Că nu de ce nu fac asa, că de ce nu fac pe dincolo. Reprosuri peste reprosuri. Vreau să divortăm si să îmi iau o altă femeie.
- De ce te-ai căsătorit cu ea?
- Pentru că o iubeam. O mai iubesc si acum, dar îmi e foarte greu.
- Cu ea te-ai unit în fata lui Dumnezeu, ea este crucea ta. Dacă divortezi, să stii că următoarea sotie o să te mâhnească si mai mult. Nu poti fugi de crucea ta decât dacă iei o cruce mai grea. Vrei să te mântuiesti? Rabdă-ti femeia. Bucură-te că nu te înseală. Cât despre gură, aproape toate femeile vorbesc prea mult. Femeia care stie cât să vorbească, cum să vorbească si când să vorbească e greu de găsit. Asta e valabil si pentru noi, bărbatii. Iart-o. Arată-i dragoste, chiar dacă se poartă urât cu tine. Dacă tu faci tot ce stă în putintă să fie bine, si dacă ea nu vrea să se schimbe, o să cedeze ea si o să divorteze fără să îti ceară părerea. Dacă se va ajunge la divort, nu cumva să se ajungă din cauza ta. Îti repet: dacă fugi de o femeie gândindu-te că vei da de una mai potrivită pentru tine, o să cazi din lac în put. Esti unit cu sotia ta în fata lui Dumnezeu. Nu uita asta.

După slujba de cununie, preotul le spuse mirilor:
- Acum sunteti covârsiti de bucurie. Să dea Dumnezeu ca această bucurie să rămână cât mai adânc întipărită în inimile voastre. Dar trebuie să stiti că în viata de familie există si unele tensiuni, că apar si unele neîntelegeri. În viata de familie apar momente în care îti este foarte greu să faci ce trebuie. Celălalt face o greseală, să zicem că pierde portmoneul cu banii primiti la salariu sau citeste ziarul în parc în loc să aibă grijă de copil. Si copilul nesupravegheat îsi sparge capul. Mânia clocoteste în inimă, îti vine să îi spui celuilalt cuvinte urâte. Dar dacă în astfel de momente reusesti să îti înfrânezi mânia sau dacă în altă situatie în care cazi de pe picioare de oboseală faci tot ce-ti stă în putintă pentru a avea grijă de copilul bolnav, atunci primesti cunună de la Dumnezeu. Jertfa ta e primită de El ca o mucenicie nesângeroasă.

Doi tineri căsătoriti munceau din greu ca să îsi acopere datoriile pe care le făcuseră pentru a-si cumpăra o garsonieră. El pleca de dimineata la serviciu si venea seara. Ea avea si serviciu si facultate, programul ei fiind foarte încărcat. Stiind că se apropia iarna si că sotul ei nu avea nici o pereche de încăltări pentru vremea rece, sotia s-a hotărât să economisească niste bani. Fiind studentă în ultimul an, s-a apucat să bată la masină lucrarea de licentă a unui coleg si, pentru munca ei, urma să primească exact suma de care avea nevoie pentru a-i cumpăra sotului ei o pereche de bocanci.
Seara, când sotul ei mergea la culcare, ea îi spunea că rămânea să mai scrie la propria lucrare de licentă. Stia că, dacă i-ar fi spus că vrea să facă rost de bani, el nu ar fi lăsat-o, ci ar fi trimis-o să se odihnească.
După o lună de trudă, când sotia a terminat munca pentru colegul ei, i-a spus sotului ei că avea bani ca să îi cumpere bocanci.
- Bani, de unde bani? Cred că glumesti?
- Nu glumesc deloc, spuse sotia, arătându-i banii.
Când a aflat cât de greu muncise sotia pentru ei, sotul s-a supărat:
- Nu îmi trebuie nici un bocanc. Tu pici de pe picioare ca să îmi iei mie bocanci? Nu. Nu vreau bocanci. Nu trebuia să te obosesti atât pentru mine. Nu as putea să port bocancii, gândindu-mă că tu ai făcut un efort atât de mare pentru ei. O să cumpărăm ceva pentru tine sau, dacă nu vrei, îi tinem pentru cine stie ce nevoi o să apară. Nu, nu vreau bocanci.
Sotia era tristă:
- Iubitul meu, dar am muncit numai din dragoste pentru tine. Nu îti bate joc de dragostea mea, te rog. Nici nu stii cât m-as bucura să ai cu ce să te încalti iarna asta.
Sotul, văzând-o că insistă, îsi dădu seama că ar fi rănit-o mult dacă nu îi primea darul.
- Bine, sâmbătă mergem la magazin. M-ai convins.

O femeie avea un sot care căzuse în patima betiei. Îi era din ce în ce mai greu să îl rabde, dar îl răbda. Chiar dacă uneori simtea că nu mai are nici un pic de dragoste pentru el, ea avea grijă de el pe cât putea. Odată, într-o toamnă, când începuseră ploile, ea i-a cumpărat o pelerină nouă. Dar, după câteva seri, el a venit acasă fără pelerină. O dăduse pe două sticle de votcă. Cum a intrat în casă, a început să înjure.
Pe femeie au năpădit-o lacrimile. Se ruga plângând:
- Doamne, ajută-mă, că nu mai pot! Până când o să îl mai rabd? Până când o să mai suport înjurăturile lui? Oare mai are rost să stau lângă el? Ajută-mă, Doamne, că nu mai pot!
Noaptea, femeia L-a visat pe Hristos, Care se înfăsurase în pelerina pe care betivul o vânduse. Hristos i-a spus:
- Nu plânge, femeie, că orice faci spre binele sotului tău, pentru Mine faci. Nu voi trece cu vederea nici cea mai mică jertfă a ta!
Trezindu-se din somn, femeia s-a dus la părintele ei duhovnic, să îl întrebe dacă visul ei fusese de la Dumnezeu, de la fire sau de la diavol.
- De la Dumnezeu a fost, soro. Hristos vrea să îti dea putere să duci această cruce grea. Să nu micsorezi eforturile pe care le faci pentru a-l ajuta pe sotul tău să revină pe drumul cel bun. Si, chiar dacă el se poartă urât cu tine, tu poartă-te frumos cu el. Oricum ar fi, e bărbatul tău. Si să nu te mândresti că ai avut acest semn dumnezeiesc. Că prin mândrie Îl pierzi pe Hristos, si pierzi mântuirea. Si ce folos că L-ai văzut în vis, dacă nu Îl vei vedea pe lumea cealaltă, unde Îl văd toti credinciosii care se desfătează de bucuriile ceresti?

Două neveste ai căror soti erau plecati la muncă de dimineată până seara stăteau de vorbă. Una spuse:
- Eu, când văd că sotul meu întârzie, încep să mă enervez. Am gânduri de gelozie, mă agit, nu mai am răbdare.
- Ai vreun motiv să fii geloasă?
- Nu, motive nu am. Dar ce, tu nu esti geloasă când sotul tău întârzie acasă?
- Nu, nu sunt. Când întârzie mă gândesc: "Oare la cât este de obosit, voi sti să am răbdare cu el, să nu îl supăr si eu cu ceva când ajunge la mine?". Si încep să mă rog pentru el.

Un crestin a mers la duhovnicul său:
- Părinte, nu mai pot. Când aveam un copil sau doi copii, în fiecare săptămână citeam câte o carte duhovnicească si în fiecare zi aveam o oră de rugăciune. Când a venit al treilea, mi-a fost greu să rămân cu această rânduială. Si mi-ati usurat canonul. Dar acum, de când sotia l-a născut si pe al patrulea, cedez. Nu mai rezist. Abia prididesc să fac treaba în casă. M-a biruit deznădejdea. Unde mai e viata mea de crestin?
Părintele i-a spus:
- Să stii că viata de crestin nu se numără numai în cărti citite si în ore de rugăciune. Chiar dacă ti-am scurtat canonul, poate că vei avea mai multă plată acum pentru o catismă la Psaltire în fiecare seară decât aveai înainte pentru un canon mai greu. Dumnezeu judecă lucrurile după alte măsuri. Dacă vei sti să fii un tată si un sot bun, nu te vei îndepărta de mântuire. Ispitele pe care le înfrunti acum îti vor aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
- Dar mi se pare că tot ce e mai frumos în mine se ofileste.
- Înseamnă că pe undeva gresesti. Viata de familie nu trebuie să te rupă de Dumnezeu. Încearcă si tu să îti faci timp pentru suflet. După ce faci ceva treabă prin casă, fugi si mai citeste câteva pagini din Biblie sau din altă carte duhovnicească. Când ai putin timp liber, fă câteva metanii. Si mai si relaxează-te, ca să nu cedezi de prea multă încordare. Pentru că nici lupta disperată pentru un minut de rugăciune în plus nu e neapărat bună. Dacă stai în tensiune, de rugăciune nu te vei putea bucura si nici mintea nu va lua aminte atunci când citesti. Cu măsură: iar lucru pentru familie, iar rugăciune. Iar lucru pentru serviciu, iar citire… Si lucrează tot asa, cu răbdare, si mântuieste-te.

Într-o predică, un preot a povestit o întâmplare:
"Venind obosit de la serviciu, sotul s-a culcat în pat fără să mănânce. Desi era târziu, sotia s-a dus să arunce la ghenă gunoiul si punga cu scutecele pampers murdare ale bebelusului si, când s-a întors, a uitat să încuie usa de la intrare. Dimineata, când să plece la serviciu, sotia a văzut că peste noapte usa rămăsese descuiată. S-a dus si l-a sculat pe sot, nervoasă.
- Uite, puteau intra hotii. De ce nu esti atent? Vrei să intre cineva să ne dea în cap si să ne fure tot?
- Am încuiat-o, eu stiu că am încuiat-o. Dar, dacă tu zici că am uitat să o încui, înseamnă că asa o fi. Iartă-mă.
- Ai uitat. Iar ai lăsat-o deschisă. Tot timpul vrei să ai dreptate. Mai lasă-mă în pace.
Sotia a plecat trântind usa. Era nervoasă din cauza unui conflict pe care îl avea cu o vecină si îsi descărca nervii pe sot. De când sotul ei lucra numai după-amiaza, si stăteau putin timp împreună, relatia dintre ei devenise putin tensionată.
Ajunsă în fata blocului, sotia văzu cum gunoierii încărcau gunoiul. Îsi aduse aminte că în seara precedentă iesise la ghenă după ce sotul ei venise de la serviciu si îsi dădu seama că l-a certat degeaba. Avea de ales între a se întoarce acasă să îsi ceară iertare sau a prinde tramvaiul care tocmai se vedea în depărtare. De pe telefonul mobil sună la serviciu si îi ceru voie sefului ei să lucreze în tura de după-amiază. Fără să îi ceară vreo explicatie, seful o învoi.
S-a întors acasă si a deschis usa încet, ca să nu îl trezească iar pe sot. Dar l-a găsit stând în fotoliu, trist. Comportamentul ei îl rănise.
- Ce e, iubito, ai uitat ceva? întrebă el, grijuliu.
- Nu, am venit să te rog să mă ierti, îi spuse ea, îmbrătisându-l. Dimineata asta rămân cu tine, m-am învoit de la serviciu. Iesim în parc? l-a întrebat ea, bucurându-se că sotul i-a trecut cu vederea iesirea nepotrivită pe care o avusese."
Fratilor si surorilor în Hristos, continuă preotul predica, si voi trebuie să fiti cât se poate de iertători cu micile greseli pe care le fac sotiile voastre sau sotii vostri. Că numai asa rămâne familia unită, spre slava lui Dumnezeu. A Căruia este slava în veci. Amin.

Nasa le spuse finilor:
- De când m-am măritat, niciodată nu am căutat numai sporirea mea duhovnicească, fără să tin cont de sotul meu. Ci întotdeauna am căutat să fie el folosit, si apoi am tinut cont de mine.
- Cum adică? întrebă finul.
- Când cumpăram vreo carte duhovnicească, nu o citeam eu prima, ci îl lăsam pe el să o citească mai întâi. Pentru că dacă doi oameni se iubesc, bucuria lor este să vadă că celuilalt îi este bine. Si sotul meu s-a purtat la fel cu mine. Dacă în vreo sâmbătă seara mai era treabă de făcut în casă, nu pleca singur la vecernie, lăsându-mă pe mine să muncesc. Ci mă ajuta la treabă, si plecam împreună. Sau, dacă din când în când îsi dorea ca într-o sâmbătă seara să mergem la o piesă de teatru, în loc să mergem la vecernie, îi făceam pe plac, desi as fi preferat să merg la slujbă. Dar la fel se întâmpla când îl rugam să mergem la vreun concert, si, desi el ar fi preferat vecernia, venea cu mine. Duhovnicul nostru ne-a spus că, nefiind vorba de liturghie, la care mergem în fiecare duminică, la vecernie putem lipsi din când în când.
- Dar e mai important teatrul decât vecernia?
- Nu, în nici un caz. Când putem vedea piesa duminică seara, sâmbăta venim la vecernie. Dar concertele nu se prea repetă.
- Si de ce vă lasă părintele?
- Pentru că vrea să ne ferească de ispita formalismului în care cad unii care vin la slujbă ca la armată si o ascultă ca niste soldati. Slujba e un moment de comuniune cu Dumnezeu. Or, comuniunea are nevoie si de libertate, altfel se ajunge la rutină. Si după osteneala unei săptămâni, ne prinde bine un moment de respiro. Părintele ne-a spus că în timp s-ar putea să iubim atât de mult vecernia, încât să nu ne mai trebuiască nici teatru, nici concerte. Dar nu ne-a impus nimic. Nu despre asta vroiam să vorbesc, că oricum nu de multe ori lipsim de la vecerniile de sâmbătă. Ci despre faptul că în viata de familie, în care cel mai important lucru este sporirea duhovnicească a sotilor, fiecare trebuie să tină seama si de starea celuilalt. Nu îti poti duce sotul sau sotia în cârcă, cum ai duce un cadavru. Ci trebuie ca amândoi să privească urcusul duhovnicesc ca pe comoara cea mai de pret.

O tânără sotie a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a măritat. Deoarece sotul ei citise că nu e recomandat să facă dragoste cu ea în perioada de până la nastere, pentru a nu i se transmite copilului anumite stări pătimase, s-au dus să ceară binecuvântare de la duhovnic să trăiască în înfrânare până când femeia sa va reface după nastere.
Părintele le-a spus:
- E bine că vă gânditi întâi de toate la binele copilului. O să mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă dea putere să treceti cu bine prin această perioadă. Ar fi bine ca toti sotii să aibă râvna voastră când asteaptă un copil. Numai în situatiile limită, în care lipsa dragostea trupesti duce la desfacerea cuplului, numai atunci poate exista o oarecare îngăduintă. Oricum, nu o să vă fie usor. Să vă rugati mai mult lui Dumnezeu ca să nu vă biruie ispita.
Cele nouă luni au trecut destul de usor pentru amândoi sotii. Dar, după ce femeia a născut, sotul a fost ispitit de singurătate. I se părea că sotia are grijă numai de copil, că pe el nu îl mai iubeste. "La ce bun că ne-am înfrânat, dacă dragostea dintre noi a murit?"
Tocmai în momentul în care trecea prin această ispită, o colegă de serviciu a început să îi facă avansuri. La început părea că vrea doar să îi ofere sprijin sufletesc, dar în cele din urmă l-a invitat la ea acasă. În drum spre apartamentul ei, bărbatul s-a întâlnit cu duhovnicul său. L-a luat deoparte si l-a rugat să stea putin de vorbă:
- Părinte, nu mai pot, cedez. O să mă culc cu colega asta a mea, pentru că m-am săturat de atâta singurătate. Sotia mea nu mai are timp decât pentru copil. Eu parcă sunt un străin. M-am săturat, nu mai pot. Stiu că nu vă place ce vă spun, dar dacă tot ne-am întâlnit acum, ce rost mai avea să aflati în post, când veneam să ne spovedim.
- Nu stiu dacă mai veneai tu la spovedanie. Uite care e problema: ti-a impus sotia să vă înfrânati în perioada în care a fost însărcinată?
- Nu, amândoi am vrut asta, spre binele copilului.
- Acum, la o lună după ce a născut, nici măcar doctorul nu îi recomandă să se culce cu tine. Organismul ei nu s-a refăcut încă.
- Nici eu nu i-am cerut acum, am zis după patruzeci de zile de la nastere.
- Dar tu crezi că o femeie se reface fix în patruzeci de zile? Nu îti dai seama prin ce a trecut?
Colega de serviciu îi făcea semne bărbatului, că trece timpul. Bărbatul însă se prefăcea că nu întelege.
- Ba da, dar eu nu însemn nimic pentru ea. Are grijă numai de copil.
- Dar nu e copilul vostru? Nu e si copilul tău? De ce l-a făcut, nu pentru că te iubeste? Doar atâtea femei în ziua de astăzi se păzesc să facă copii. Or, dacă ea ti-a dăruit acest copil, tu asa o răsplătesti? Las-o să se refacă si o să vezi că îti va arăta din nou dragostea dinainte. Uite, eu o sfătuisem ca în perioada în care alăptează să încercati să vă înfrânati, spre binele pruncului, asta pentru că nu stiam prin ce ispite treci tu. Spune-i că, după ce îi voi citi rugăciunea de curătire de la patruzeci de zile după nastere, ar fi bine să fie aproape de tine. Dacă nu se simte prea slăbită trupeste. Si doar ca un pogorământ, pentru neputinta ta. Nu e bine ca înfrânarea să ducă la despărtire. Nu acesta îi e rostul.
Sotul, vorbind cu părintele, uitase de ce se afla acolo. Când termină discutia, o văzu pe colega sa deschizând poarta casei la care locuia. Dar nu se mai simti în stare să îi dea explicatii. O luă la fugă spre biserică. Simtea cum i s-a luat o ceată de pe minte. Înainte de a se duce acasă, intră putin să se roage. În timp ce se ruga, părintele intră si el în biserică.
- Părinte, se poate să mă spovediti? Eram gata să cad în păcat. Se poate să mă spovediti acum, chiar dacă nu e post?
- Sigur că da, spovedania trebuie făcută în orice moment în care omul a primit gândurile de păcat în inima sa. Pentru că, dacă nu se spovedeste, gândurile devin fapte. Sau, dacă a apucat să păcătuiască si nu se spovedeste, căderea îi va deveni obisnuintă si lanturile ei îl vor lega strâns.
După spovedanie, bărbatul plecă acasă schimbat. Îsi dădu seama că s-a purtat gresit cu sotia sa.

Familia creştină
~ fragmente din "Patericul mirenilor" ~
de Danion Vasile

Sfaturi absolut minunate despre cum sa traim viata de familie.
Parintele Gherasim din Sfantul Munte

Elena,foarte frumoase sunt istorioarele pe care le-ai postat.
Felicitari
te pup