Odată, un frate, auzind pe cineva vorbind despre rugăciunea mintii, s-a rănit în inima sa, străduindu-se cum să facă să o dobândească si el. Dar pentru că nu reusea să o dobândească, nici să o înteleagă, pentru că rugăciunea mintii este greu de înteles si greu de lucrat, fratele acela a început să se roage lui Dumnezeu, cerându-I neîncetat să-i arate cum să lucreze si cum să spună rugăciunea fără să rătăcească. Deoarece cei care urmează gândul lor în această rugăciune, fără să aibă vreo înstiintare dumnezeiască, este cu neputintă să nu aibă vreo rătăcire de la diavol, în afară de cazul în care este cineva atât de smerit încât ocoleste uneltirile diavolului cu luminarea sa dumnezeiască."
Vedere duhovniceasca

Aceasta, adică faptul că Dumnezeu a binevoit să ne luptăm pentru rugăciune, arată iconomia, pogorământul lui Dumnezeu fată de noi, pentru binele nostru, pentru ca să luăm aminte si să nu ne apropiem de această rugăciune oricum. Deoarece, dacă se întâmplă să ne apropiem de această rugăciune la întâmplare si gustăm din ea fără pregătirea trebuincioasă, se poate întâmpla să murim de moarte sufletească sau chiar demoarte trupească, după cum au pătit multi si vedem că mai pătesc si astăzi, deoarece se întâmplă să nu putem digera această hrană si să murim, pentru că hrana cea tare este pentru cei desăvârsiti, după cum spune dumnezeiescul Apostol, si nu pentru pruncii care încă se mai hrânesc cu lapte."
Vedere duhovniceasca

De folos postarile Mihaelei.Multumim.

Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreaga teologie si ne aseaza într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Când spunem …

"Doamne…" înseamna ca-L recunoastem pe Iisus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru.

"Iisuse… " înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca.

"Hristoase…" înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu.

"Fiul lui Dumnezeu…" înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal.

"ai mila de mine…" înseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apelând nu la drepturile noastre ci la îndurarea lui. Ne apropiem de El cu teama, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni.

"pacatosul…" este recunoastere starii noastre de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci ca avem disperata nevoie de ajutor.

Sfintii ne recomanda sa avem întotdeauna aceasta rugaciune în strafundul inimii noastre, si sa o aducem adesea la suprafata prin rostirea ei cât mai frecventa. Dar în acelasi timp, cuvintele ei nu trebuie rostite în mod mecanic, ci cu o participare a întregii noastre fiinte. Astfel rugaciunea nu mai este "o activitate" exterioara, ci noi însine devenim rugaciune. Sf. Teofan Zavorâtul ne spune ca în adevarata rugaciune mintea se coboara în inima, în loc sa hoinareasca aiurea.

Pentru a ne feri de greseala de a crede ca aceasta rugaciune ar fi o formula magica, sfintii ne învata ca putem folosi diferite variante ale acestei rugaciuni, cât si alte rugaciuni asemanatoare care ne ajuta sa ne curatim si sa ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune "Doamne Iisuse ai mila de mine", sau "Ai mila de mine, pacatosul." Puterea nu este în cuvintele noastre ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie sa fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Daca inima nu participa, actul fizic al rugaciunii este cu totul inutil.

Sf. Ignatiu din Antiohia

Când l-au luat ca sa fie sfâsiat de fiare salbatice si el avea neîncetat pe buze numele lui Iisus, pagânii l-au întrebat de ce rosteste într-una acest nume. Sfântul a raspuns ca are numele lui Iisus Hristos scris în inima si ca marturiseste cu gura ceea ce este întotdeauna în inima lui.

Sf. Grigore Sinaitul

Darul pe care l-am primit de la Iisus Hristos în sfântul botez nu este nimicit, ci doar ascuns ca o comoara în pamânt. Bunul simt si recunostinta ne cer sa dezgropam cu grija aceasta comoara si sa o aducem la lumina. Aceasta se poate face în doua feluri. Darul botezului este mai întâi aratat prin împlinirea întocmai a poruncilor; cu cât le urmam mai mult, cu atât darul straluceste peste noi cu mai multa splendoare. În al doilea rând, vine la lumina si este aratat prin neîntrerupta invocare a lui Iisus Hristos, sau prin continua aducere aminte a lui Dumnezeu, ceea ce este acelasi lucru. Prima metoda este puternica, dar a doua si mai mult, pâna acolo încât chiar împlinirea poruncilor este întarita prin rugaciune.

Printesa Ileana a României

Rugaciunea a fost întotdeauna de o importanta reala pentru mine si nu am parasit niciodata obiceiul format în copilarie a rugaciunilor de dimineata si seara; dar în practicarea rugaciunii lui Iisus sunt doar o începatoare. As dori, totusi, sa vorbesc despre ea pentru ca, chiar daca am atins doar marginea vesmântului ceresc, bucuria pe care am primit-o a fost atât de mare încât doresc sa o împartasesc cu altii.

Filoteus Sinaitul

Aducându-ti aminte de Iisus Hristos, aduna-ti mintea cere rataceste prin strainatati.

Henri Nouwen

Rugaciunea continua în mine chiar si atunci când vorbesc cu altii sau fac o munca manuala. Rugaciunea a devenit prezenta activa a Duhului Sfânt care ma pazeste prin viata. Vedem astfel cum prin rugaciunea lui Iisus în inima, întreaga zi devine o rugaciune neîncetata.

Sf. Teofan Zavorâtul

Fa-ti obiceiul de a rosti aceste cuvinte având mintea în inima, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine." Si aceasta rugaciune, dupa ce ai învatat sa o folosesti cum trebuie, sau mai bine zis când se întipareste în inima ta, te va duce la scopul pe care-l doresti: Îti va uni mintea cu inima, îti va linisti framântarea gândurilor si îti va da puterea de a stapâni miscarile sufletului tau.

Gabriela Winckler

În Rasaritul crestin, rugaciunea lui Iisus este rugaciunea celui care asemenea fiului risipitor, se întoarce acasa.

Episcopul Iustin

Fiecare crestin trebuie sa fie unit cu Domnul în inima, si calea cea mai buna catre aceasta unire este tocmai rugaciunea lui Iisus.

Sf. Hesychius

Dupa ce ne-am curatat si unit mintile prin rugaciunea lui Iisus, gândurile noastre înoata ca niste delfini într-o mare linistita.

Sf. Grigore de Nissa

Numele lui Dumnezeu nu îl cunoastem, ci ne miram înaintea lui.

Din "Pelerinul Rus"

Când m-am rugat în inima, totul mi-a parut încântator si frumos. Copacii, iarba, pasarile, aerul si lumina pareau a-mi spune ca exista de dragul omului, ca marturisesc dragostea lui Dumnezeu pentru om, ca toate se roaga si-I cânta Lui lauda.

Din "Pelerinul Rus"
Am început din nou sa umblu prin lume

Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.

Binecuvintează, părinte!

Când vrei, iubite frate, să te rogi în taină, din adâncul fiintei tale, imită în această rugăciune a inimii glasul greierelui. Greierele, atunci când cântă, o face în două feluri. La început strigă de cinci-zece ori cu voce înceată si retinută si după aceea, spre sfârsit, glasul devine mai puternic, mai accentuat si mai muzical. Tu, iubite frate, când te rogi în taină, dinlăuntrul inimii tale, la fel să te rogi. Mai întâi să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă"-de vreo zece ori, puternic din inima ta si clar cu mintea si din adâncul fiintei tale, la fiecare respiratie o rugăciune, dar la fiecare rugăciune să-ti tii respiratia atunci când inima ta ia aminte la rugăciune din adâncul ei. Si după ce spui astfel de vreo zece ori rugăciunea si chiar de mai multe ori, până se încălzeste înlăuntrul tău locul unde se lucrează rugăciunea, atunci spune rugăciunea mai puternic din sinele tău si cu mai multă silintă din partea inimii, asa cum îsi termină cântarea greierele, cu glas mai puternic si mai muzical.

Această rugăciune, care se numeste mai ales rugăciunea Mintii, se mai numeste si rugăciunea Inimii sau rugăciunea Niptică. Când o spui cu mintea si o cercetezi în chip tainic înlăuntrul tău cu cuvântul lăuntric, în liniste, atunci rugăciunea se numeste rugăciunea mintii (noera prosevhi). Când spui însă rugăciunea cu inima, din adâncul inimii tale, cu accent puternic din inimă, cu silintă lăuntrică a fiintei tale, atunci se numeste rugăciunea inimii. Niptică se numeste rugăciunea, atunci când prin această rugăciune a ta si din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, în sufletul tău sălăsluieste Harul lui Dumnezeu si îti atinge usor inima sau îti arată vreo vedere dumnezeiască, în care ochiul cugetului tău rămâne treaz si contemplă.

Atunci când lucrezi această rugăciune a mintii si o cercetezi cu multă evlavie si atât cât trebuie, si când prin aceasta se pogoară în sufletul tău Harul Sfântului Duh, atunci numele lui Hristos, care este contemplat cu mintea de tine, apare atât de mângâietor si dulce cugetului tău si sufletului tău, încât nu te mai saturi să-l cercetezi.

Când lucrezi însă rugăciunea inimi (adică atunci când râvneste inima ta rugăciunea) si Harul lui Dumnezeu coboară să-ti umbrească inima, atunci în inimă se zămisleste trezvia, asa cum s-a zămislit Cuvântul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Atunci, zic, în inima ta se vede numele lui Iisus si al lui Dumnezeu, precum si întreaga Sfântă Scriptură ca o îndulcire de negrăit ce vine din vederea tuturor întelesurilor duhovnicesti (ca să spun astfel). Este coplesită inima de râul dulce curgător al dumnezeiestii contemplări care îndulceste inima si o încălzeste în chip minunat de iubirea pentru Dumnezeu, Creatorul ei.

Alteori, iarăsi, când lucrezi rugăciunea inimii cu durere in inima ce stă să lesine si cu întristare a sufletului smerit, atunci sufletul tău simte vădit mângâierea si cercetarea Domnului. Aceasta este starea aceea despre care spune proorocul: "Este aproape Domnul de cei înfrânti cu inima", deoarece Domnul Se apropie în chip nevăzut, atunci când îti strivesti inima cu rugăciunea - asa cum spuneam - ca să-ti descopere vreun lucru tainic, vreo vedere dumnezeiască, pentru a te face si mai fierbinte în lucrarea duhovnicească a inimii tale.

Iar când, iubite frate, cu Harul lui Hristos, sufletul tău vede vreo vedere dumnezeiască si esti cuprins de trezvie din pricina rugăciunii, atunci întelegi că rugăciunea niptică nu este altceva decât Harul dumnezeiesc însusi; de aceea o numim vedere cu mintea, vedere dumnezeiască, în care cugetul tău priveste si mintea ta contemplă, iar sufletul tău este cuprins de trezvie. si când Harul dumnezeiesc al Sfântului Duh se coboară peste sufletul tău si umbreste fără să simti inima ta si îndulceste în chip de negrăit cugetul tău, întelegi si cunosti numai tu însuti în sinea ta, deoarece din inima ta izvorăste ca dintr-un izvor nesecat evlavia, împreună cu dulceata de nespus a cugetului si cu netărmurita mângâiere a sufletului. Atunci, sufletul tău, prinzând un anume curaj duhovnicesc, se roagă în taină Făcătorului si Creatorului său si spune: "Pomeneste-mă, Doamne, întru împărătia Ta" sau vreun alt cuvânt asemănător din Sfânta Scriptură.

Iar acea rugăciune sfântă si curată, care se face în felul acesta dinlăuntrul sufletului, este atât de puternică încât, străbătând cerurile, înaintează până la tronul Preasfintei Treimi, în fata căreia se înfătisează ca tămâia mult si minunat mirositoare. Despre această rugăciune vorbea si proorocul când spunea: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta". Acea rugăciune sfântă primeste în chip de negrăit si minunat de la Dumnezeu Cel în Treime rodul Duhului Sfânt, pe care, primindu-l cu multă evlavie si cuviintă, rugăciunea îl transmite si sufletului ca pe un dar ceresc de nepretuit, trimis lui din cer de la Dumnezeul tuturor ca arvună a împărătiei ce va să vină si a învierii. Acest rod ceresc si dumnezeiesc al Duhului Sfânt, după ce este primit de suflet prin mijlocirea rugăciunii, a rugăciunii curate, dobândeste deodată si iubirea dumnezeiască, bucuria duhovnicească, pacea inimii, îndelunga răbdare la necazuri si la ispitele acestui veac, bunătatea, credinta neclintită, blândetea lui Hristos si înfrânarea cea ucigătoare de patimi. Toate acestea sunt numite "roadă a Duhului". Iar Dumnezeului nostru slava si puterea în vecii vecilor. Amin
www.SfaturiOrtodoxe.ro

minunat andreea ce ai scris mi-a placut tot ce ai scris mai lasat fara cuvinte nu stiu ce sa ai spun

Acuma as vrea sa va scriu si eu ceva din cartea pelerinul rus :Sf. Macarie spune "a te ruga {des}atarna este de voia noastra,iar a te ruga cu adevarat este al Duhului " preacuviosul Isihie spune "rugaciunea deasa aduce deprinderea care mai tarziu se face una cu firea . deasa repetare a rug inimii curata chiar si o rugaciune necurata .Cercetand invataturile Parintilor despre curatirea sufletului Sf Ioan Scararu "cand ti se intuneca sufletul de ganduri necurate,biruieste-i pe potrivnici cu numele lui Iisus ,chemandu-l cat mai des .O arma mai puternica nu vei gasi nici in cer ,nici pe pamant . Mijlocul cel mai insemnat ,cel mai potrivit ptr dobandirea faptelor de mantuire si de desavarsire duhovniceasca ,este repetarea deasa ,neincetata a rugaciunii ,oricat ar fii ea de neputincioasa .Deasa rostire a rugaciunii{inimii}este singurul mijloc petur dobandirea unei rugaciunii curate si adevarate ,este cea mai buna ,cea mai lucratoare pregatire ptr rugaciune si cea mai dreapta cale pentru atingerea scopului,cale care duce,prin rugaciune ,la mantuire!

Ah !Iubite suflet de crestin ! vegheaza si sa nu taci cand e vorba de chemarea neincetata in rugaciuneaa Domnului! si chiar daca strigatul ar iesi dintr-o inima inca raspandita si plina de cele ale lumii,cu atat mai mult ai nevoie! trebuie numai sa o spui mereu,sa nu taci si poti fii linistit "rugaciunea se va curati prin ea insasi de partasia ei cu cele lumesti.Nu uita {mai mare este Cel ce e in voi decat cel ce este un lume }
"Dumnezeu este mai mare decat inima noastra si pe toate le stie " zice apostolul

DARURILE LUI HRISTOS
SI NERECUNOSTINTA OAMENILOR

Cand Cuviosul se afla inca pe prima treapta a pocaintei si nu implinise inca trei ani de cand a lasat viata cea rea, i-a venit un gand rau:
"De atata vreme ma rog Domnului meu Iisus Hristos si n-am primit nici un dar de la El. Se vede ca mi-am intinat Sfantul Botez cu multe nelegiuiri si de aceea ma nesocoteste Dumnezeu". Dupa aceste ganduri s-a mahnit putin si apoi a adormit, acolo unde se afla. Atunci a vazut in somn, ca se gasea intr-o biserica imensa si se ruga lui Hristos. Cum statea cu fata spre rasarit si cu manile ridicate, a vazut inaintea lui un tron minunat. In jurul lui stateau heruvimi si serafimi si mutlime de ingeri imbracati in alb. In timp ce sta uimit, vede pe tron pe cineva, care era curat, luminos si foarte bland. Nifon a inteles ca este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Atunci si-a ridicat privirea si mainile spre El si s-a rugat: Doamne Dumnezeul meu, asculta rugaciunea mea si nu trece cu vederea ruga mea si restul psalmului. El si-a plecat capul si a primit rugaciunea Cuviosului. Sfantul ii ceruse sa scape de duhul nepasarii si sa-l alunge departe. Cand Nifon a terminat rugaciunea, Domnul si-a ridicat capul si a intors fata Sa spre el, aratand prin aceasta ca i-a auzit rugaciunea si a primit-o. Apoi, i-a zis:
- M-ai mahnit astazi, Nifone, cand te-ai indispus zicand: "De atatea ori am rugat pe Domnul si nu mi-a dat nici un dar!" Fie, dar nu spui tu in fiecare zi: "Doamne, sa nu fiu slavit in aceasta viata"? De ce dar, te superi? Apoi, nu te gandesti ca ti-am dat atatea daruri? Apa si aerul pe care-l respiri, nu este un dar? Apoi, si Preacuratul Trup si Preacinstitul Sange pe care vi l-am dat, nu sunt daruri? Copacii campului, pasarile cerului si pestii marilor, acestea nu sunt daruri? Apoi, n-am murit si n-am fost ingropat pentru mantuirea voastra? Toate acestea, oare ce sunt? Cine altul v-a facut atata bine? Iar voi ce mi-ati dat ca sa cumparati aceste daruri? M-ati rastignit pe cruce, M-ati palmuit, M-ati adapat cu otet si fiere si toate celelalte pe care le stii...
Mai ales tu, Nifone, nu uita ca ti-am iertat multe si grele pacate. Ai bagat de seama ca am ridicat capul la rugaciunea ta? Asa fac la fiecare care se roaga, chiar daca el nu ma vede. Vrei, deci, un dar si mai mare? Iata, de acum si pana la sfarsitul veacului vei fi mangaiere si ajutor celor ce sunt pe moarte si multi isi vor usura mantuirea cu chemarea numelui tau. Iata ca si diavolul nepasarii, de care m-ai rugat sa te izbavesc, acum este legat...
Intorcandu-se Nifon, vede un taur legat de coarne si impiedicat. Era asa de strans legat ca nu putea sa se miste nicidecum. Numai ochii salbatici si-i intorcea incoace si incolo cu furie, ca si cum ar fi vrut sa sfasie pe Cuviosul. Nifon a inteles ca acesta era duhul cel intunecat care de multe ori ii adusese moleseala, din varsta copilariei. Ori de cate ori voia sa mearga la biserica sau la alt lucru bun, ii venea o teama, iar in somn ii apareau tot felul de inchipuiri inspaimantatoare.
Cand robul lui Dumnezeu s-a trezit din aceasta infricosata vedenie, a ramas uimit. Se gandea ca s-a invrednicit sa vada pe Domnul cu neasemanata Sa frumusete Dumnezeiasca si inima lui era plina de fericire. Si mai ales, pentru ca iubitorul de oameni il izbavise de teribilul duh al fricii, care asa de mult il chinuise. Insa, se minuna cum Domnul se plecase sa-i auda rugaciunea si cum il mustrase, adica il inteleptise pentru acel gand care ii venise. De atunci, precum zicea, n-a mai avut teama si frica, pentru ca Domnul ii era Atotputernic ajutor.

Am citit si eu cartea lui Nifon patriarhul constantianei este foarte frumoasa si educativa merita toti banii fetelor cine vrea sa o cumpere multe invataturi va primi din ea .Dintre toate cartile putine pe care le-am citit acesta mi-a placut cel mai mult fetelor .Va doresc o zi binecuvantata

Că unde a prisosit păcatul a prisosit și harul

Măicuța mea dragă, binecuvântați! Dacă credeți că nu-mi folosește să-l publicați, nu-l publicați și rugați-vă să mă ierte Dumnezeu că am dezvăluit acestea.
Am rămas cu gândul la bucuriile pentru care Dumnezeu ne-a creat... Îmi face plăcere să vorbesc despre ele și dacă Dumnezeu e de acord, printre toate păcătoasele și lipsitele de sens lucruri pe care le-am spus eu oamenilor pe lumea asta, să spun și câte ceva din puținul pe care Dumnezeu mi l-a dăruit spre vindecarea și învierea sufletului meu...
Că unde a prisosit păcatul, a prisosit și harul! O, cât e de adevărat! În primul rând aș vrea să spun că așa cum am trăit eu moartea prin păcat, că atunci când ea este foarte mare, granițele și limitele cu care noi percepem lumea pot fi depășite în sens negativ... așa am avut de exemplu acea experiență în care am mâncat bătaie de la un diavol foarte rău... o, de-ar ști oamenii ce rău e diavolul și cât control are asupra noastră prin patimi! Atunci când l-am întrebat cine ești am observat, spre stupefacția mea, că vorbea odată cu mine, ca să înțeleg că eu fac ce spune el... a fost cumplit! Îl întrebam cine e și ce vrea de la mine când se apropia cu tot iadul și spaima lui către noi și când eu rosteam un cuvânt deodată și chiar și înainte el le rostea cu mine! Închipuiți-vă spaima... și dă-i și luptă cu el, dar el râdea și putere ioc, nu aveam deloc! Eram ca o cârpă umedă! Parcă loveam un zid de oțel care îmi absorbea puterea...
Să plângem fraților pentru cei din iad care chiar în clipa asta suferă chinuri ce noi nu le bănuim că sunt posibile! Să nu uităm că adâncimea iadului este direct proporțională cu cea a Raiului... nu există milă la diavol, este deștept, extraordinar de inteligent și de manipulator... pentru el e o joacă și un deliciu și ce e mai rău e că încercarea de a i te opune îi dă putere și mai mare...
Dar nu despre iad vreau eu să mărturisesc... am mai spus că am fost scos din iad... am tot auzit oameni închipuindu-și cum e Raiul... din păcate unii spuneau că vor face surfing, mama mea spune că se va plimba ca un meteorit cu viteză printre galaxii, apoi se va duce pe nu știu ce planetă, apoi va mânca și nu i se va face foame și altele și altele... am văzut pe un forum spunând că „ce nasol!! nu ne vom plictisi?”, „se pare că da!” dar ziceau ei în concluzie acolo că atunci când ne vom plictisi, că ne vom aminti ce rău e în iad și că e totuși mai bine ca în iad... m-a durut sufletul să le citesc sau să le aud...
Hristoase Doamne, Mântuitorul nostru, ai milă de noi și ajută-mă să mărturisesc, rogu-Te cele ce eu le-am trăit și să nu-mi fie mie spre păcat și lipsită de binecuvântarea Ta cele ce le voi spune... Eu, fraților, nu știu cine sunt, nu știu ce e cu mine, sunt rău, sunt pătimaș, nu pot sta în picioare nici legat de stâlp fedeleș, eu tot cad... sunt praf, praf păcătos... m-am crezut, în ignoranța mea și în ciuda atâtor fapte mojice și mizerabile, un om corect în sinea mea și, ce e mai rău e că, credeam că știu, că mintea mea vede ceva, că știu „de ce” și „încotro” ne ducem... ajunsesem la convingerea că viața e inutilă, că e mizerabilă, că Dumnezeu e totuși insuficient și depășit probabil de creația pe care a făcut-o și disprețuiam la culme restul oamenilor care încercau să fie fericiți în nenorocita asta de viață... Eu încercam să nu mai simt, am făcut tot posibilul să fiu mereu drogat, cât mai drogat și numai așa lumea putea fi acceptabilă pentru mine... mă durea că credeam că știu „limitele” trăirilor și pe cele bune pe care le-am trăit pământește pe toate, mă refer la plăcerea asta de o vânăm toți și în cele rele, căci suferințele prin care am trecut nu pot fi exprimate în cuvinte... Până când am clacat... Așa de tare am forțat nota că am ieșit pe partea cealaltă, asta m-a lăsat Dumnezeu să înțeleg și chiar m-a ajutat s-o fac ca să mă răcoresc și să mă frâng, să se frângă acest pilon al mândriei prin care mintea noastră tinde mereu către mai sus, mai sus, mai departe, tot căutând și înjurând deznădăjduită că nu găsește nimic care să-i aline durerea, dimpotrivă, e din ce în ce mai urât... Asta am făcut eu! Cum să vă pot explica eu, fraților, durerea în care eram? Că nu poate limba să o spună! Am dat drumul oricărei norme umane și m-am revoltat... am crezut că voi sfârși în iad... În momentul în care nu am mai rezistat, în care presiunea era atât de mare că nu mai exista pasul următor nici înainte nici înapoi și nici pe loc nu mai puteam sta, am cedat, dar de undeva din interior, din foarte adânc și m-am prăbușit în mine. Însă ca un balsam răcoritor a fost pentru mine! Un ajutor vădit de la Dumnezeu care prin asta îmi arăta că mă iubește în ciuda vieții și a faptelor mele! Nu puteam înțelege asta și m-a copleșit această dovadă de iubire... Așa m-am frânt eu!
Sfântul Ioan Scărarul spune că din abisul păcatului în abisul smereniei e doar un pas...Pe cât de în iad eram eu pe atât de mult m-am prăbușit în inimă... Mișcarea asta eu n-o puteam face și aici am simțit că ceva îmi spune să-mi dau drumul... Să nu mă mai agăț de nimic.. Stai exact așa cum ești! Nu știu cât de bine mă puteți înțelege prin cuvinte... Am simțit apoi că ceva cade peste mine, că se pogoară și că toate se schimbă, apoi prăbușirea sau mai bine spus coborârea minții în inimă... când am pronunțat cuvântul miluiește-mă în inimă a izbucnit ca un foc, o explozie de bucurie, de pace, de mângâiere, dulceață și o nemărginită dragoste care se scurgea și în suflet dar și în trupul care imediat s-a transformat parcă în ceară, era molatec, că m-am ciupit și parcă nu mai aveam oase, așa era de moale... Nicio tensiune! Acestea toate țâșneau în ritmul bătăilor inimii și odată cu ele contopite și - iarăși îmi e greu să explic - se spunea înlăuntrul meu cu o voce blândă ca un tunet blând de fapt, „Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”... ritmat că m-a uimit, ritmul și sincronizarea perfectă dintre toate... Vreau să precizez că pacea, bucuria, dulceața și dragostea acelea nu au ABSOLUT NIMIC, DAR ABSOLUT NIMIC ÎN COMUN CU CELE TRĂITE DE NOI în modul cunoscut! Erau vii, ele nu erau sentimente, ci erau pline de viață proprie și toate erau contopite și fierbinți, dar nu căldura asta, ci alta, de unde și frustrarea mea când povestesc că nu poate omul să-și imagineze până nu trăiește cum sunt acestea... Ce trăim noi nu e viață, asta e clar... Este mai mult o umbră goală, noi suntem un nimic conștient de sine, ca să zic așa, fără acelea! Și ele creșteau și am înțeles că nu au sfârșit, ele sunt mereu desăvârșite, dar ce e copleșitor e că nu au margini... și creștea și acel cui de foc, s-a mărit și mi-a încălzit tot trupul că mă simțeam exact ca o torță și ajunsese atât de puternică încât îmi era frică să nu ard și, în momentul în care am spus Doamne, ai milă de mine să nu mă arzi sau să mă strivești, așa de tare s-a intensificat că, de atâta dulceață am crezut că voi muri! De fapt eu trebuia să fiu mort demult, că de asta mă miram, cum de nu mor!? A durat 20 de minute, dar nu am vorbit despre Dragostea aceea... De fapt nici nu prea pot... e atât de pură, de blândă, de bună, Dumnezeu este o văpaie infinită de IUBIRE, este cea mai dulce dintre toate darurile, acea simțire a acelei iubiri... Gândiți-vă că noi ne știm murdari, mici, mojici, strâmbi, urâți, răi, păcătoși și nu ne așteptăm decât la mai rău - pe bună dreptate - și când vede sufletul că nu asta e viața în primul rând, că aici e moartea, când înțelege acea REALITATE, cine va spune BUCURIA aceea? Așa suntem de convinși că asta de acum e totul, atâta pâclă și deznădejde și durere și tristețe e pe și în noi, atâta întuneric și amar că nu-i de mirare că nu mai credem... Ah, fraților, nu pentru asta am fost creați, diavolul profită de căderea noastră și ne minte că nu e mai mult...
Și IUBIREA asta e GRATIS! Nu trebuie decât să te căiești de ce ești acum! Mulți înțeleg că trebuie să „fie buni” și ia o poziție de „drepți” chinuită, săracii, și nu au înțeles că Dumnezeu nu ne vrea „drepți”, ci smeriți, așa cum suntem. El nu se scârbește de păcatele noastre și mai mult, nu pomenește de ele! NOI, NOI NU LE PUTEM UITA! de asta cerșim mila Lui de fapt, ca să ne ajute să RESPIRĂM, dacă se poate să ne elibereze puțin de sub povara aceasta... Amintiți-vă, fraților, cu nădejde, de păcate, ca și când i-ați arăta buba Mamei! Uite, ce bubă urâtă am Maica mea! În fine, am spus astea ca să vă dați seama ce era în sufletul meu așa de împovărat de păcate și ce bucurie și eliberare a fost să văd că El e așa de bun, de iertător, de milostiv, de înțelegător... Am simțit că mi-a luat apărarea mai mult decât mi-o iau eu!
Revin la experiențe: seara a revenit, la rugăciune, când eram așa de trist că nu o voi mai simți și s-a întors dar e mereu altfel, a început ca și prima oară și apoi s-a schimbat în tot felul de stări cerești care mai de care mai minunate toată noaptea și toată dimineața, timp de 14 ore, când ușor ușor a început să se retragă... În Rai, nu e cu putință să se plictisească cineva, și în Rai nu vom voi altceva decât să fim cu Hristos, căci El Însuși este acestea...
Mi-ar lua prea mult spațiu să le spun pe toate, au fost timp de câteva luni mai multe „medicamente”...
Ah, de-aș putea spune despre acele părți ale inimii noastre pe care noi nu le bănuim... Suntem făcuți să-L primim pe Dumnezeu ABSOLUTUL în noi! El ne atinge anumite zone care când se umplu de Duhul Sfânt așa de minunate sunt trăirile și de UIMITOARE că fericirea este desăvârșită! Fraților, o să fiți, așa de surprinși! și de-ați citi toate experiențele de pe lume și le-ați închipui înmulțite cu infinit, nimic nu sunt! Că asta încerc și ăsta e scopul mărturisirii mele! E ALTCEVA! E TOTUL! DA TOTUL ACELA EXISTĂ ȘI DA! E PENTRU NOI! Tot ce simțiți că tânjiți să fie în inima voastră, este infinit mai frumos.. ȘI E ETERN ȘI E DINCOLO DE ORICE ÎNCHIPUIRE A CELEI MAI ÎNALTE ÎNCHIPUIRI A FERICIRILOR DE MAI PRESUS DE FERICIRE pe care inima le poate visa! ȘI ÎNCĂ ASTA E ABSOLUT NIMIC COMPARAT CU CE O SĂ FIE!
Odată, în timp ce mă gândeam la aceste experiențe pentru numai o secundă și ceva m-am simțit cu mintea în Rai, preț de o respirație, nu mai mult... Fraților, nu are nimic, dar nimic în comun cu lumea asta! Noi, v-am spus, încă nu existăm, suntem stinși, fără Dumnezeu nu e viață, iar noi suntem fără Dumnezeu acum... Intensitatea simțirii și plinătatea de VIAȚĂ, așa de diferită și de stare de bine și fericire...
Altădată, pentru câteva secunde, gândindu-mă la Hristos Răstignit, L-am văzut Răstignit într-o dulceață și o pace paradisiacă de nedescris! Mi-am spus imediat „deci așa e în Rai!”... Am înțeles! Iată Centrul Raiului! Pomul Vieții! Hristos! Și eu eram tot răstignit lângă El... nu pot spune bucuria, pacea, dulceața acelea... Pacea de acolo era caldă și așa o stare de bine și de umilință dulce am simțit că de atunci am priceput ce înseamnă de fapt ODIHNA CRUCII...
Altădată am văzut ca o lumină blândă și plină de sens care era peste tot, și din inima mea și din lume și era vie și în dreapta mea fără formă trupească, nu cu ochii trupești, pe Hristos, LUMINA LUMII, din care țâșnea către mine o infinită iubire și milă. Am simțit Bucuria Lui că dialoghează cu mine! DEPLINĂ! Dumnezeu se bucură de noi și am simțit că din El emană un abis de fericire și pace! Nicio virgulă, nicio umbră, niciun fel de NU! Nu tu reproș, nu tu mustrare, nu tu sfârșit sau altfel de limitare sau barieră! E așa de BINE să te scalzi în Iubirea Sa! E atât de dulce Duhul Sfânt! Iubirea și Mila Sa erau așa de mari că am simțit inima cum îmi arde și trosnea efectiv de acea ardere așa de fierbinte era, (când spuneam Miluiește-mă simțeam mila cum se varsă în mine cum îmi bubuia în piept, în centrul și-n adâncul ființei rănite) iar în stânga Sa era Maica Domnului cu aceeași lumină numai că mai gentilă, dacă pot spune așa, însă intensitatea dragostei era exact la fel! (ce plăcută era Iubirea Maicii Domnului... am simțit rugăciunea ei și dorința ei de a ne mântui, de parcă ea se transformase în această dorință). Atunci am simțit că Dumnezeu e totuna cu mine și m-a pus să mă uit înlăuntrul meu și am văzut ca și cum eram El! Închipuiți-vă venind din iadul în care am trăit eu mort, mai mort ca toți morții, un trup și un suflet de-a dreptul spurcat, mai rău ca o capiște idolească... Maica știe tot ce am săvârșit eu păcătosul... Așadar, gândiți-vă ce simțeam eu în inima mea așa de ruptă și de sfâșiată de păcat? Când vedeam atâta BUNĂTATE din partea Sa? Să văd că DUMNEZEU pe mine, un gândac împuțit, mă tratează așa?! O, câtă dreptate e în Pilda Fiului risipitor! Adevărat că a tăiat vițelul cel gras și mi-a pus încălțări și mi-a dat inel și a chemat pe toți cunoscuții Lui și a dat o petrecere și mi-a arătat Bucuria care o are pentru mine și mila și ce e mai important e că am știut în acea clipă că nu se pune problema să nu mă mântuiesc cu un așa Dumnezeu, și că El nu respinge pe nimeni din cei ce vor mântuire!
Oh, Fraților, cum să vă arăt cum ne iubește? I-am și spus: „Oh, Doamne, ce bine că nu Ești cum Te credem noi înainte să Te cunoaștem prin Duhul Sfânt!” Mintea noastră bolnavă și-L închipuie pedepsitor! Fraților, când Hristos va închide ușa Raiului va plânge pentru cei ce n-au vrut să intre... așa de mare e darul dumnezeiesc al LIBERTĂȚII!
Să revin la povestire că și-așa m-am lungit mult... Când am văzut un așa dar m-am încumetat și am întrebat când vom fi așa? Că vroiam să fiu de atunci și, așa de mult mă iubea că, dacă insistam să mă ia, cred că nu mă refuza, dar nu vroiam nimic și mi-am spus să nu uit cât oi trăi pe pământ cât de prezent e Dumnezeu cu și în mine! Repet, nu la un metru, nu e sus în cer! e aici acum, cu noi și în noi și trăiește, „se odihnește” în inimile noastre! Știam că dacă vreau să ajung cel mai drept la acele daruri trebuie să trăiesc și să învăț smerenia... M-a lăsat să înțeleg că în viitor noi toți așa vom fi UNA! Lumina din lăuntru, Lumina din afară, de peste tot Lumină! Și BUCURIE! AȘA DE MULTĂ FERICIRE AM SIMȚIT CĂ NU MAI PUTEAM STA ÎN PICIOARE! Dar revin și spun despre acea Lumina... ea e TOTUL! conține Totul în ea, e Vie, conștientă, blândă, aduce pace care covârșește mintea... Îmi amintesc că I-am spus „Doamne, ai grijă ca aceste daruri să nu mă frângă...”! în clipa aceea așa de mult s-a contopit cu mine că nu mai vedeam nicio diferență între mine și El și m-am temut și din cauza asta S-a retras parcă zâmbind de stângăcia mea...
Mă opresc aici încheind cu cele ce am început și anume că mai e o realitate, aceea a iadului care e pe atât de urât pe câtă fericire e în Domnul...
Și, în încheiere vreau să spun că cele ce le-am trăit eu păcătosul am știut că nu sunt absolut, dar absolut nimic în comparație cu cele ce chiar le vom trăi de ne vom mântui!
Rugați-vă pentru mine să nu-mi fie mie spre osândă, iar cel viclean să nu profite în vreun fel de aceste dezvăluiri ale mele...
Doamne ajută! Amin!

-------------------------------------------------------------------------------------------------
Dragul meu Cristian
Da, Acesta este Domnul și la El nu este părtinire! Inima Lui e deschisă pentru tot omul care dorește să aleagă calea ce strâmtă a Iubirii.
Acum, tu, cel ce ai gustat și iadul și raiul, ai încă de trăit mai departe în neputință și vulnerabilitate în fața celui rău cu răbdare și credincioșie. Tu nu te vei mai îndoi, tu nu vei mai uita ce ai trăit, dar încă ești în pericol să cazi în deznădejdea pe care ne-o oferă cel viclean la orice cumpănă a vieții. De ce mai e necesar acest lucru devreme ce ai trăit toate acele minuni?
Ca să le poți „scrie” și în trupul tău.
Duhul tău, adâncul sufletului tău, acea „parte” neștiută a inimii noastre, a primit și gustat Darul lui Dumnezeu pregătit nouă de la întemeierea lumii. Dar trupul tău, chemat să fie templu al Duhului Sfânt, are nevoie de timp ca să întrupeze Darul! Acum vei învăța să oferi, într-o permanentă „liturghie lăuntrică”, fiecare firicel de trăire în trup, de orice fel ar fi ea, lui Dumnezeu ca pe o prescură pregătită pentru a fi transformată în Trupul Său! El transformă, tu oferi! Și mai ai încă multe de oferit: spaime, impulsuri, gânduri, simțiri, sentimente... Toate să le dăm Lui ca să le ridice și să le facă ale Sale!
Dacă voim să fim una cu El, așa cum știi deja, avem nevoie să-I oferim tot ce suntem și avem ca să devenim lăstar viu pe tulpina Viței care este El.
Și vom fi una cu El în acea Bucurie și dulceață despre care vorbești și despre care mărturisesc Sfinții, precum una cu focul devine fierul incandescent!
Cu dragoste și rugăciune,
maica Siluana

Foarte frumos a scris Maica Siluana , intradevar cand esti in manastire dar si in lume Domnul cel bun si milostiv iti da niste daruri mai presus de orice lucru pamantesc care forte greu se pot descrie in cuvinte .Bucuria aceea este atat de mare incat iti vine sa spui" Doamne ia-ma de pe pamant ca sa fiu in cer cu tine sa te laud neincetat impreuna cu ingerii si cu sfintii"Cine cunoaste dragostea infinita a lui Dumnezeu stie si intelege perfect despre ce vorbesc eu acuma .Dar acesta este un dar de sus nu ca am facut noi ceva vrednic de lauda . va pup fetelor .